Ostilităţile din Liban nu au încetat complet

razboiul din Liban
razboiul din Liban
Armata israeliană a raportat că în această noapte cel puţin 10 rachete de tip katiuşa au fost lansate spre poziţiile sale din sudul Libanului.

Potrivit reprezentanţilor statului evreu, acestea nu şi-au atins ţintele şi nu s-au înregistrat victime sau pierderi materiale, iar forţele israeliene nu au răspuns atacului pentru că rachetele au lovit în Liban.

Cu puţin timp înainte de acest atac, elicopterele israeliene au survolat zona oraşului Saida, unde au lansat bombe cu defragmentare. Sunt primele rachete utilizate în sudul Libanului după armistiţiul care a intrat ieri dimineaţă în vigoare, conform rezoluţiei 1701 a Consiliului de Securitate ONU. În Liban, guvernul de la Beirut, dar şi liderii Hezbollah au dat asigurări că vor face totul pentru punerea în aplicare a prevederilor documentului Consiliului de Securitate. La rândul său, Israelul a acceptat rezoluţia pentru Liban, însă premierul Ehud Olmert a declarat că va continua să-i vâneze pe membrii grupării şiite peste tot şi fără încetare şi că îşi rezervă dreptul să răspundă la orice violare a armistiţiului. O sursă ONU a informat că ieri, la câteva ore după intrarea în vigoare a încetării luptelor, tiruri de rachete au fost trase asupra unei poziţii a soldaţilor israelieni de la Haddata, situată la 10 km de graniţă. Aceeaşi sursă a adaugat că, în timpul ripostei Israelului, patru luptători Hezbollah au fost ucişi.

Forţa interimară a Naţiunilor Unite- FINUL- a intervenit apoi pentru a evita degenerarea conflictului. Armata statului evreu a confirmat moartea combatanţilor şiiţi, dar a precizat că cei patru au murit în tipul unor incidente separate. În orice caz, soldaţii noştri au deschis focul pentru că oameni înarmaţi se apropiau de ei, precizează comunicatul oficial. Rezoluţia 1701 a Consiliului de Securitate, adoptată vineri, prevede retragerea trupelor israeliene din Libanul de sud, în paralel cu desfăşurarea în zonă a 15 mii de soldaţi libanezi şi a măririi contingentului ONU, de la circa două mii la 15 mii.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor