Ostaficiuc aşteaptă demisiile directorilor PSD din Timiş

7Comentarii
Ostaficiuc aşteaptă demisiile directorilor PSD din Timiş
S-a rupt coaliţia de guvernare, miniştrii PSD şi-au depus demisiile, preşedintele PD-L Timiş, Constantin Ostaficiuc, aşteaptă ca acelaşi lucru să se întâmple la nivelul instituţiilor descentralizate din judeţ conduse de social-democraţi. Ostaficiuc aşteaptă demisiile de onoare ale directorilor!

Liderul PD-L Timiş crede că ieşirea de la guvernare a PSD înainte de alegerile prezidenţiale a fost de fapt o acţiune premeditată a social-democraţilor. În plus, spune Constantin Ostaficiuc, nu a existat o proiecţie a acestei coaliţii de la centru în plan local, pentru că pesediştii nu au renunţat la colaborarea cu PNŢCD şi PNL la nivel administrativ. „Practic, ce s-a întâmplat acum nu este altceva decât o strategie a PSD, probabil de mult gândită. Ei n-au dorit niciodată să întărească această alianţă printr-o alianţă la nivel local. Am avut semne de întrebare de la bun început. Probabil că de mult aveau de gând să plece de la guvernare”, a declarat şeful PD-L Timiş.

În următoarea perioadă vom asista la schimbări la nivelul instituţiilor deconcentrate din Timiş. Ostaficiuc spune că directorii de instituţii descentralizate promovaţi în funcţiile de conducere de pesedişti trebuie să plece: „În legătură cu instituţiile deconcentrate, poziţia noastră este că ar trebui să apară demisiile de onoare ale tuturor directorilor care au fost numiţi pe linie politică, de către PSD. Ar fi un gest de onoare. Dacă nu, se va discuta la nivel de ministere. Subprefecţii sunt apolitici, acolo este o altă discuţie”, a adăugat democrat-liberalul.

Pesediştii se declară „eliberaţi”

În replică, preşedintele PSD Timişoara, Sorin Grindeanu, declară că se simte, cităm, „eliberat de tot ceea ce înseamnă alianţă cu un partid neserios şi dăunător”. Acesta spune că PSD nu le va cere directorilor vizaţi să demisioneze: „Mă felicit pentru că am fost printre primii care am susţinut că nu trebuie să facem alianţă în plan local cu cei de la PD-L. S-a dovedit încă o dată că PD-L este un partid care nu poate convieţui politic cu nimeni, nici cu PSD, nici cu PNL, nici cu PNŢCD. Am convingerea că în următoarele două săptămâni vom asista la tăvălugul schimbărilor, iar unul dintre argumente este că, inclusiv astăzi, la uşa domnului Ostaficiuc stăteau la coadă diverşi domni, pentru a-şi oferi serviciile. Îi recomand să înceapă schimbările cu directorul Direcţiei Vamale”, a declarat Grindeanu.

Taguri: , , , ,


7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor