Orza il invata pe Robu cum sa reduca pretul gigacaloriei cu 25 la suta

De B.A.M.
10Comentarii
Adrian Orza
Adrian Orza
Fostul viceprimar al Timişoarei Adrian Orza (PNŢCD) este deranjat că primarul Nicolae Robu l-a avertizat pe directorul Colterm, Petrică Pampu, după ce acesta din urmă şi-a permis să îl contrazică pe edil în privinţa posibilităţii scăderii preţului de producere a gigacaloriei. Orza susţine că nu neapărat un management mai performant ar duce la această realizare, ci continuarea unui proiect început în epoca Ciuhandu.

Orza a declarat că dincolo de ambiţiile electorale ale lui Nicolae Robu, în urmă cu aproximativ un an au fost puse bazele unei investiţii împreună cu Retim ce prevede transformarea deşeurilor colectate din Timişoara în combustibil alternativ pentru Colterm.

“Dincolo de faptul că pentru unii soluţiile miraculoase apar doar în campanie şi evident nu se pun în practică, (…) există proiecte începute în sensul acesta. Dincolo de retehnologizarea Coltermului, Consiliul Local a creat o societate care se va ocupa de colectarea deşeurilor şi compostarea lor. Staţia de compostare presupune că deşeurile se vor transforma în combustibili pentru Colterm. Şi folosirea de combustibili alternativi, independenţa de gaz, păcură şi cărbune, va duce la scăderea preţului gigacaloriei. Acest proiect trebuie să continue, pentru că aşa va scădea preţul gigacaloriei, nu cu poveşti. Şi nu e nicio problemă să se continue un proiect început în altă administraţie. Modelul acesta de a anula proiecte începute, nu de Ciuhandu, pentru că nu a stat Ciuhandu la tablă, ci elaborate de specialişti, ar fi o mare eroare”, a spus Orza.

Interesant este că Orza a dezvăluit că  acest proiect, dacă ar fi pus în practică, ar duce la scăderea preţului de producere a gigacaloriei cu exact 25 la sută, cât  îşi propune actualul primar al Timişoarei.

“La momentul studiului de fezabilitate, din deşeurile colectate la nivelul oraşului s-a estimat că acest compost, combinat cu arderea peleţilor proveniţi din deşeuri, pot duce la diminuarea preţului cu 25 la sută”, a mai afirmat Orza.

Fostul viceprimar ţărănist a menţionat că  staţia ar putea fi operaţională în doi ani.

Primaria Timisoara nu poate garanta mentinerea pretului gigacaloriei in aceasta iarna

Primarul Nicolae Robu vrea demiterea directorului RATT. Si seful Colterm e pe lista neagra!



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor