Opt mineri au murit în subteran, ca urmare a unei explozii în mina Petrila

15Comentarii
Opt mineri au murit în subteran, ca urmare a unei explozii în mina Petrila
Opt mineri au murit în această după-amiză, în urma unei explozii în mina Petrila. Alţi opt ortaci au fost răniţi, dintre care şase sunt în stare foarte gravă. La această oră, medicii de la Spitalul din Petroşani fac eforturi disperate să le salveze viaţa.

Echipele de salvatori au reuşit până acum să aducă la suprafaţă trupurile a patru mineri morţi, însă nu se cunoaşte identitatea lor. Premierul Tăriceanu a cerut miniştrilor Economiei, Muncii şi Internelor să meargă la Petrila şi să formeze o celulă de coordonare a anchetei.
Explozia a avut loc într-o galerie aflată la aproximativ 1000 m adâncime, în mina Petrila. În momentul producerii expoziei, în mină erau circa 100 de ortaci. Din primele cercetări, cauza exploziei pare a fi o acumulare de gaz metan în subteran. Potrivit secretarului de stat din MIRA, Victor Paul Dobre, explozia a avut loc în jurul orei 15.20. La faţa locului au fost trimise mai multe echipaje SMURD, dar şi opt medici de la spitalul din Deva.
Două echipe de salvatori au intrat în mină în căutarea morţilor şi răniţilor.
La suprafaţă, familiile celor surprinşi de explozie în subteran asteaptă rezultatele căutărilor. Peste 1.000 de persoane s-au strâns la intrarea în mină, cerând veşti despre rudele lor.
Purtătorului de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda, a declarat la Realitatea TV că până în acest moment au fost scoase la suprafaţă opt persoane rănite, care prezentau arsuri de diferite grade pe corp. Victimele au fost transportate la spitalul din Petroşani. Şase dintre victime sunt deja în sala de operaţie, iar celelalte două persoane scoase din mină sunt în afara oricărui pericol.
Într-o intervenţie telefonică tot la Realitatea TV, subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, a declarat că “din informaţiile pe care le am sunt în jur de 18 persoane blocate în mină. Cel mai probabil vor fi transportaţi la spitalul din Petroşani, care este dotat inclusiv cu computer tomograf”.
Potrivit lui Arafat, deocamdată nu se pune problema deplasării unui elicopter la faţa locului pentru a transporta răniţii, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.
Primul-ministru Călin Popescu-Tariceanu a fost informat de moartea celor opt persoane în accidentul produs în cursul acestei zile la mina Petrila şi a transmis condoleanţe familiilor îndoliate.
Tăriceanu i-a cerut ministrului Economiei începerea unei anchete pentru a stabili cauza exploziei de la mina Petrila. Trei procurori s-au deplasat deja la Petrila pentru a investiga accidentul. De altfel, ministrul Varujan Vosganian este aşteptat să ajungă în această seară la locul accidentului, iar duminică dimineaţă va ajunge la Petrila şi ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu. Tot la Petrila se află şi reprezentanţii inspectoratului teritorial de muncă.
Mina de la Petrila are o istorie neagră, în 1996, opt mineri au murit în această exploatare. Au urmat alte accidente în 2002 şi în 2005. Specialiştii spun că astăzi a avut loc cel mai grav accident minier din ultimii 20 de ani. Cauza accidentelor este legată de lipsa investiţiilor, în minele din România, ortacii sunt nevoiţi să lucreze fără elementele minime de siguranţă.

Sursa: Realitatea.net



15Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor