Operatiune complicata de salvare a unui cal, in Timis

3Comentarii
Operatiune complicata de salvare a unui cal, in Timis
Mare agitaţie azi-dimineaţă în localitatea timişeană Beregsău Mic din cauza unui cal căzut într-o fosă septică din curtea unui localnic. Un echipaj al pompierilor din Timişoara a fost chemat la faţa locului pentru a salva animalul care risca să se înece.

Incidentul a avut loc marţi dimineaţă, în localitatea Beregsău Mic, judeţul Timiş. Potrivit localnicilor, în noaptea de luni spre marţi, calul a scăpat din funia cu care era legat şi a plecat în căutarea unei iepe. Acesta a sărit un gard şi a ajuns într-o altă curte, unde a căzut într-o fosă septică adâncă de trei metri, plină cu apă şi reziduuri menajere.

Oamenii au fost treziţi cu noaptea în cap de nechezatul disperat al calului, care a încercat să se menţină la suprafaţă. Ei au anunţat imediat pompierii, care au venit din Timişoara pentru a salva animalul.

În primă instanţă, pompierii au golit fosa de apă, folosind o moto-pompă, aflată pe autospeciala de intervenţie. Întrucât misiunea era dificilă, iar riscul de a răni animalul era iminent, pompierii au cerut ajutorul localnicilor care au acţionat prompt. Au adus un utilaj care efectua lucrări în apropiere şi au pus umărul la salvarea armăsarului. Calul a fost legat cu furtunurile pompierilor şi ridicat din groapă cu braţul excavatorului.

Misiunea a fost dificilă, forţele de salvare având nevoie de mai bine de două ore pentru a scoate armăsarul speriat.

În cele din urmă, calul a fost scos din fosa septică, viu şi nevătămat, suferind doar câteva zgârieturi. Localnicii le-au mulţumit pompierilor de la Detaşamentul 2 Timişoara, care au acţionat prompt şi le-au salvat calul.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor