Reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră susțin că șoferul, Mihai I., de 67 de ani, din Timiș, a încercat să iasă din țară luni seara, pe la Cenad, la volanul unui Opel Astra înmatriculat în Franța.
„În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul în cauză figurează în bazele de date ca fiind furat, alertă introdusă de autorităţile din Franţa, în data de 30.11.2015. Persoana în cauză a declarat faptul că autoturismul a fost achiziționat de fiica sa, în urmă cu 15 zile, de la un cetăţean român, cu suma de 2.000 euro şi nu avea cunoştinţă despre problemele semnalate”, au transmis reprezentanții ITPF Timișoara.
Bărbatul va fi acum cercetat pentru furt, iar autoturismul a fost indisponibilizat și dus la sediul Poliției de Frontieră Sânnicolau Mare până la finalizarea cercetărilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!