Şopârle în loc de căţeluşi

11Comentarii
Şopârle în loc de căţeluşi
TIMIŞOARA – O nouă pasiune a pus stăpânire în ultimul timp pe timişoreni.  VIDEO Video

Foarte mulţi preferă să îşi ia ca animale de companie vietăţi cât se poate de exotice. Căţei, pisici ori papagali? Nici gând! Şopârle şi şerpi. Asta caută timişorenii şi nu doar ei la singurul magazin de profil din ţară, deschis recent în oraş. La Reptishop, se găsesc specii de reptile originare din Africa, Asia, America de Sud şi Nord şi Australia, importate din ţările UE. „Fiecare animal trebuie ţinut în anumite condiţii climatice şi de umiditate”, spune Florin Borduz, managerul magazinului.

El are această pasiune de 12 ani şi spune că PET-shopurile care comercializează reptile au preţuri exagerate. Aşa se face că a avut deja clienţi din Arad, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Constanţa, Braşov, Galaţi şi chiar din Chişinău. O şopârlă de Madagascar se vinde cu 400 de lei, iar un piton birmanez costă 1.140 de lei, dar deocamdată stocul s-a epuizat pentru că pitonii au avut trecere.

Dintre exemplare nu lipsesc baziliscul maro, care se mai numeşte şi şopârla lui Hristos pentru că fuge pe apă, agama cu barbă, agama cu cap roşu, cameleonul cu coif, gecko de Madagascar, şarpele regal roşu şi văranul de savană. În plus, tot aici se vând şi accesorii: terarii, vivarii şi acvaterarii, dar şi vegetaţie, în general artificială, chiar şi naturală pentru unele specii de reptile, hrană vie (insecte) şi şoareci congelaţi. Şopârlele mai au nevoie şi de neoane speciale.

Ultravioletele de deşert costă 55 de lei, generatoarele de ceaţă se vând cu 120-155 de lei, cascadele artificiale au preţuri cuprinse între 140 şi 200 de lei, vegetaţia costă cel mult 40 de lei, iar încălzitoarele între 50 şi 120 de lei. Terariile costă de la 550 la 2.500 de lei şi se pot comanda pe orice culoare. Niciun client nu pleacă din magazin fără un CD cu ghidul de întreţinere al animalului pe care tocmai l-a achiziţionat.

„Şerpii s-au dat cel mai repede. Multe specii sunt aduse pentru prima dată în România. Avem contract cu un medic veterinar care le supraveghează”, ne-a spus Florin Borduz. El a precizat că nu vinde vieţuitoarele la voia întâmplării, ci se asigură mai întâi că oamenii sunt responsabili şi animalele nu rămân orfane. În ciuda pasiunii, nu toţi cei care le trec pragul îşi permit să ia acasă o şopârlă sau un şarpe, pentru că fie nu le permite buzunarul, fie nu au condiţii să le ţină. Aşa se face că sunt destui cei care vin la magazin numai să le admire şi… uită să mai plece.

Diana Lupulescu
diana.lupulescu@informmedia.ro



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor