Omul cu memorie de elefant. Un american îşi poate aminti toate conversaţiile purtate în ultimii 53 de ani

Reactualizat la:
4Comentarii
Omul cu memorie de elefant. Un american îşi poate aminti toate conversaţiile purtate în ultimii 53 de ani

Îşi poate aduce aminte absolut toate detaliile
vieţii lui, începând cu vârsta de
cinci ani şi ştie pe de rost toate numerele de
telefon din agendă


Este vorba despre un producător de televiziune din
Los Angeles care a fost diagnosticat cu sindromul
hipertimestic, caracteristic celor cu memorie
supradezvoltată. În vârstă de 58
de ani, Bob Petrella îşi poate aminti cu
precizie majoritatea conversaţiilor pe care le-a
purtat în ultimii 53 de ani. Acesta şi-a
descoperit neobişnuitul talent în
şcoala primară. El reuşea să
trecă mai toate examenele fără a citi
deloc lecţiile. Anul trecut, Petrella a fost
diagnosticat cu rarul sindrom.
Cercetătorii de la Universitatea din California
l-au supus unor teste de memorie. “Mereu am avut
această memorie uimitoare, dar nu mi-a plăcut
să trag foloase materiale de pe urma ei. Pot
să îmi amintesc cam jumătate din
fiecare lună petrecută de la vârsta de
cinci ani
“, a declarat Petrella. “Îmi
aduc aminte toate numerele de telefon.
Mi-am pierdut mobilul la 24 septembrie
2006. Toţi s-ar panica dacă şi-ar pierde
mobilul, deoarece au foarte multe
numere de telefon stocate. Eu nu aveam
numere memorate în telefon, deoarece le aveam pe
toate în cap
“, a adăugat bărbatul.
În plus, Petrella a urmărit toate
decernările premiilor Oscar,
începând cu 1971 şi cunoaşte
toţi câştigătorii. În lume,
mai există numai trei persoane care au
aceleaşi abilităţi. Jill Price, autoarea
cărţii “Femeia care nu poate uita” este
primul om diagnosticat cu acest sindrom.


Sursa: antena3.ro


 



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor