Omul care pretinde ca e de la gaz sau curent ar putea fi un hot!

5Comentarii
Omul care pretinde ca e de la gaz sau curent ar putea fi un hot!
Atenţie cui deschideţi uşa! Poliţiştii atrag atenţia că în ultima perioadă în Timişoara au apărut mai mute cazuri în care unele persoane care pretind că sunt de la societăţile care asigură utilităţile, gaz, curent, telefonie sau cablu TV, intră în casele oamenilor pentru a fura.

Metoda de furt nu este una nouă, dar… a fost folosită cu succes în ultima perioadă. Aceste persoane necunoscute bat la uşile cetăţenilor sub pretextul că trebuie să facă verificari la diferite instalaţii (telefonie, gaz, cablu TV, curent electric) şi sustrag diverse bunuri de valoare sau bani din locuinţele oamenilor, spun poliţiştii.

De regulă, aceşti indivizi acţionează în zonele de blocuri şi caută în special persoane de vârsta a treia sau copii, pe care consideră că îi pot păcăli mai uşor. Stau la pândă pentru a se asigura că bătrânii sau copiii sunt singuri acasă şi apoi acţionează.

Reprezentanţii Poliţiei Timiş le recomandă cetăţenilor să nu permită accesul persoanelor necunoscute în locuinţă, indiferent de pretextul folosit de acestea, sau, în cazul în care totuşi îi primesc pe aceşti oameni în casă, să verifice documentele care dovedesc calitatea acestora de angajaţi la societatea cu care au contract pentru utilităţi. De asemenea, poliţiştii le recomandă cetăţenilor să sune cu încredere la serviciul de urgenţă 112 dacă dau peste astfel de persoane, pentru ca autorităţile să le poată depista.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor