Şomajul a ajuns la aproape 4% în Timiş

9Comentarii
Şomajul a ajuns la aproape 4% în Timiş
Criza se resimte tot mai mult şi în judeţul Timiş. Numărul timişenilor disponibilizaţi este într-o continuă creştere. Astfel, s-a ajuns la 13.000 de şomeri, iar rata şomajului se apropie de 4%. Şi asta, în condiţiile în care rata şomajului se învârtea până nu demult în jurul valorii de 1% în Timiş, rată considerată naturală într-o economie dezvoltată.

Potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea
Forţei de Muncă Timiş, la
sfârşitul lunii august au fost
întregistraţi 12.902 şomeri. Peste 10.000
de persoane primesc indemnizaţia de şomaj, iar
alte 2.500 sunt neindemnizate. Dintre acestea, peste 6.500
sunt femei, adică 4,18%, în timp ce procentul
bărbaţilor este de 3,45%.


,,Situaţia nu este deloc plăcută.
Toată lumea ştie că Timişul era un
judeţ cu o rată foarte mică a
şomajului, iar acum sunt tot mai mulţi oameni
care rămân fără un loc de
muncă. În plus, în următoarea
perioadă, s-au anunţat deja alte
disponibilizări colective, iar peste 1.800 de
persoane vor pleca acasă. În acest moment
sunt aproape 13.000 de şomeri, iar rata
şomajului este de aproximativ 4%”
, a
declarat Pavel Kaşai, directorul adjunct al
AJOFM Timiş.


Cei mai mulţi şomeri din Timiş au doar
studii profesionale sau gimnaziale, 66,25%, iar dintre
cei cu studii universitare, 10,32% au rămas
fără un loc de muncă.


În luna august, la AJOFM
Timiş
au fost înregistrate aproape
1.800 de locuri de muncă. Dintre acestea, doar 107
în sectorul de stat, iar peste 1.600 în cel
privat.



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor