Omagiu pentru Lemmy. Concert tribut Motorhead la Timisoara

De Dariana Bratu
1Comentariu
Omagiu pentru Lemmy. Concert tribut Motorhead la Timisoara
© foto: www.facebook.com/Motörhand
La finalul lui 2015 una dintre cele mai importante figuri ale rockului mondial, Lemmy de la Motorhead, s-a stins din viață. Chiar dacă trupa nu va mai reveni pe scenă, legendara formație are o mulțime de fani, inclusiv la Timișoara. Astfel, în această săptămână, rockerii din oraș sunt invitați la un concert dedicat lui Lemmy, susținut de o formație tribut.

Evenimentul are loc joi, 22 decembrie, de la ora 21, în Manufactura.

În fața publicului se va afla formația maghiară Motorhand, care va cânta live unele dintre cele mai cunoscute piese ale legendarei formații din Marea Britanie.

„L-am cunoscut pe Lemmy și trupa lui, am băut împreună cu ei, ba chiar mai mult am avut ocazia să cântăm înaintea lor (cu o trupă pe care o aveam înainte, Bomber). De aceea am îndrăznit, cu permisiunea lor, să cântăm ca trupă cover Motorhead din Ungaria. (…) De atunci vine tot mai multă lume la concertele noastre, să petreacă pe muzica rock autentică a lui Lemmy, iar noi încercăm să onorăm toate invitațiile pe care le primim să concertăm”, au transmis membrii trupei tribut.

Din grupul Motorhand fac parte: Priskin Péter (bas, voce), Nagy Hunor Attila (tobe), Kató Csaba (chitară).

Lemmy Kilmister a fondat Motorhead în 1975. Trupa s-a bucurat de succes internațional timp de decenii, iar în vara lui 2015 au susținut ultimul turneu. Din păcate, pe 26 decembrie 2015, Lemmy a aflat că suferea de cancer. Două zile mai târziu acesta a decedat, iar colegii săi de trupă au anunțat că acesta este și sfârșitul trupei Motorhead.
Intrarea la concertul de joi este 20 de lei.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor