Olteanu renunţă la fotoliul de ministru

Reactualizat la:
Olteanu renunţă la fotoliul de ministru
Lupta pentru şefia Camerei Deputaţilor duce la… demisii în guvern. Potenţialul candidat al Alianţei PNL-PD, liberalul Bogdan Olteanu, şi-a dat azi demisia din funcţia de ministru delegat pentru Relaţia cu Parlamentul.

Olteanu a declarat că regretă că nu va face parte de la 1 ianuarie 2007 din primul Guvern european al României.
“Dacă nu voi obţine mâine votul de încredere al parlamentarilor, rămânerea mea în Guvern ar fi imorală”, a mai spus Bogdan Olteanu.

Bogdan Olteanu nu a fost încă desemnat oficial drept candidatul Alianţei pentru prima funcţie din Camera Deputaţilor. Negocierile vor începe în această seară. Alianţa are însă o problemă în Coaliţie, pentru că Partidul Conservator a decis să o susţină pe Daniela Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, pentru această funcţie.

Astăzi vicepreşedintele PD, Cezar Preda, a atacat dur decizia conservatorilor. “Prin faptul că şi-a nominalizat un candidat propriu, Partidul Conservator demonstrează încă o dată că este un partid duplicitar, o soluţie imorală. Această duplicitate trebuie să înceteze imediat”, a declarat Preda.

Şi liberalii, prin vocea preşedintelui PNL Bucureşti, Ludovic Orban, i-au transmis partidului condus de Dan Voiculescu că îşi poate lua adio de la guvernare dacă nu susţine candidatul Alianţei pentru preşedinţia Camerei Deputaţilor.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !