Ole, Ole, multumim Rapidule…

7Comentarii
Ole, Ole, multumim Rapidule…
Nicio prejudecată. Fără frăţii de sânge sau de interese, fără nimic din ceea ce se cânta în tribună înaintea meciului. Jucătorii au ales fotbalul. Bărbătesc, la minge, la spectacol.

Diferenţă mare între show-ul arătat de patronii celor două echipe pe la televizor şi prestanţa celor doi antrenori. Faţă de meserie bineînţeles. Din respectul lor pentru pâinea pe care o câştigă zi de zi s-a născut un tablou tactic plăcut ochiului. Aşezări diferite de fiecare parte, menite să surprindă. Ca şi efectivul de trupe, desprins de undeva dintre “Iartă-mă” – cu Bădoi şi Burdujan în rolurile principale, şi “Frate pentru Frate”, cu gemenii Karamyan protagonişti.

Jocul nu ţine cont însă de trăiri şi nici n-are timp de lamentări. S-a trecut la treabă cu repeziciune şi prima ocazie a apărut la “indirecta” lui Stancu (‘14) din careu, trimisă în zid. Privaţi de ochiul critic al lui Iancu din tribune, oaspeţii au primit dezinvolt asaltul gazdelor şi vuietul tribunelor. În minutul 35, Bădoi şi-a spus, probabil, ultimul cuvânt în Grant, centrând perfect – chiar dacă un pic de-afară – pentru Karamyan. Cum care Karamyan? Arman! Nu vi-l amintiţi? De fapt, nici el nu-şi aduce aminte dacă a marcat vreodată în Giuleşti pe vremuri, dar s-a bucurat că a făcut-o aseară! Şi, odată cu el, Becali, Mureşan şi, poate, Fathi Taher. De la gol şi pînă la final n-a mai fost loc decît pentru mâinile ridicate în aer a disperare dinspre tribună. În Giuleşti se moare încet, dar sigur!



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor