Şoferii de camioane, amendaţi pentru că au tras pe dreapta

4Comentarii
Şoferii de camioane, amendaţi pentru că au tras pe dreapta
Poliţiştii comunitari din Timişoara au făcut din nou verificări, pentru a-i depista şi sancţiona pe conducătorii autovehiculelor de mare tonaj care parchează pe străzile din oraş, deşi există o hotărâre de consiliu local prin care li se interzice acest lucru.

Staţionarea voluntară a vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, pe drumurile publice şi terenurile aparţinând domeniului public sau privat al municipiului Timişoara, este interzisă prin Hotărârea de Consiliu Local 486 din 2006. Conducătorii auto care nu respectă această hotărâre riscă amenzi de la 1.000 la 2.500 de lei. Excepţie se face în cazul efectuării operaţiunilor de încărcare/ descărcare sau îmbarcare/ debarcare, şoferii vehiculelor de mare tonaj având obligaţia să respecte semnalizarea rutieră din zonă.

La cele mai recente verificări, agenţii comunitari au depistat doar patru şoferi care staţionau cu maşinile de mare tonaj în locuri nepermise, pe străzile Lt. Ovidiu Balea, Calea Aradului şi Calea Torontalului. De exemplu, Nicolae G., din comuna Floreşti, judeţul Cluj, a fost sancţionat cu 1.000 de lei pentru că a staţionat cu autovehiculul pe Calea Torontalului.

 



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor