Şofer de taxi drogat, prins de poliţişti la Lugoj

3Comentarii
Şofer de taxi drogat, prins de poliţişti la Lugoj
Timiş – A tras pe nas şi a fost tras pe dreapta! Este vorba despre un taximetrist din Lugoj care a fost prins de poliţişti drogat la volan. Mai mult el avea în maşină o adevărată provizie de heroină.


Bărbatul are 27 de ani, are permis de conducere
din 2002, şi este taximetrist
independent în Lugoj. De ceva timp, pe
lângă taximetrie, omul a
mai dobândit o „pasiune”… cea a
stupefiantelor.


El a fost tras pe dreapta, marţi seara, de
poliţişti pentru un control
de rutină. Agenţii au observat că
taximetristul este foarte agitat
şi au suspectat că acesta s-ar fi urcat
băut la volan. Când l-au pus să sufle
în aparatul etilotest însă…
surpriză. Instrumentul indica valoarea zero.
Rutieriştii i-au recoltat pe loc şi o
probă de salivă, din care a reieşit
că omul consumase droguri de mare
risc.

Poliţiştii au controlat
maşina în prezenţa şoferului
şi a doi martori şi au găsit în
bord mai multe doze de heroină, pe care
bărbatul susţine că le-a cumpărat
pentru consum propriu.

Taximetristul drogat a fost condus la poliţie
şi apoi la spital, unde medicii i-au luat probe de
urină şi sânge. El s-a ales acum cu
dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe
drumurile publice sub influenţa
stupefiantelor, dar şi pentru
deţinere de droguri în
vederea consumului propriu.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor