Obiectiv renovat: la Bastion cade tencuiala si se fura burlanele!

Reactualizat la:
29Comentarii
Obiectiv renovat: la Bastion cade tencuiala si se fura burlanele!
La Bastionul Theresia din Timişoara, reabilitat recent cu fonduri europene, au apărut probleme mari: sunt deja bucăţi de tencuială desprinse şi burlane furate de pe faţadă. La doar câteva săptămâni de la inaugurarea lucrărilor de renovare a Bastionului, au apărut primele semne că tencuiala nu stă foarte bine pe pereţi…

„Problema este cunoscută deja. Este vorba despre pereţii din tunelul prin care trec maşinile. Acolo se creează în permanenţă un curent de aer care se pare că a afectat aceste lucrări. Dar totul este încă în garanţie şi firma care a efectuat lucrările va face remedierile necesare”, ne-a declarat purtătoarea de cuvânt a Consiliului Judeţean Timiş, Jana Lavrits.

În plus, zilele trecute, de la Bastionul Theresia, situat în zona centrală a oraşului, au dispărut porţiuni de burlan care au fost furate…

„Direcţia de Prestări Servicii este cea care se ocupă de paza acestui obiectiv şi reprezentanţii ei au sesizat deja Poliţia în legătură cu această situaţie. Aşteptăm rezultatul cercetărilor”, a adăugat purtătoarea de cuvânt a CJT.

Lucările la Bastionul Theresia din Timişoara au început în aprilie 2008 şi au costat aproape 10 milioane de euro, mai bine de jumătate din sumă reprezentând fonduri Phare, iar restul bani de la bugetul de stat, Consiliul Judeţean Timiş şi Primăria Timişoara. Obiectivul a fost reabilitat în cadrul Programului Phare 2004-2006 Coeziune Economică şi Socială. Inaugurarea a fost amânată în repetate rânduri şi a avut loc, în cele din urmă, în toamna anului trecut. De lucrări s-a ocupat
consorţiul J.V. Bennert GmbH & Prowa Contracting and Consulting GmbH.

Delia S. Barbu

Licitatiile pentru spatiile de la Bastion sunt in continuare amanate

Primaria Timisoara a inaugurat partea sa de Bastion, care va gazdui Muzeul Revolutiei

Au fost finalizate lucrarile la Bastionul „Theresia” din Timisoara



29Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor