Oamenii incineraţi, folosiţi pentru încălzirea celor vii

Oamenii incineraţi, folosiţi pentru încălzirea celor vii
Planurile de conservare a planetei au ajuns până la crematoriu. Cum gazele care se emană în timpul unei incinerări se pierd pur şi simplu în atmosferă, în mintea unor consilieri a încolţit ideea ca acestea să fie folosite cu scopul de a încălzi radiatoare sau chiar de a genera electricitate.

În timpul incinerării celor care au avut plombe dentare este emis mercur periculos. Pentru a reduce gradul de poluare, crematoriile trebuie dotate cu filtre. Temperatura obişnuită pentru un crematoriu este de 1.000 de grade Celsius, dar pentru ca planul să poată fi pus în funcţiune şi pentru ca mercurul să poată fi folosit în scopuri măreţe este nevoie ca temperatura să fie scăzută pâna la 160 de grade. Astfel, un crematoriu normal care îşi „doreşte” să intre în pas cu moda necesită schimbătoare de căldură.
Se plănuieşte ca în curând ideea să fie pusă în aplicare la un crematoriu din Manchester, Marea Brtianie, iar dorinţa „supremă” este ca prin intermediul turbinei să poată fi generată electricitate. Mai rămâne totuşi o mică problemă: cei care vor să ducă la bun sfârşit planul sunt conştienţi că vor exista şi oameni care se vor opune, din convingerea că tot ce a rămas din rudele lor decedate le ţine de cald. „Suntem conştineţi că este o chestiune sensibilă. De fapt nu este vorba decât despre căldură, care altfel s-ar pierde”, a comentat Robin Monk, implicat în proiect.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !