Oameni noi in politica, initiativa legislativa cetateneasca de reforma a legislatiei electorale

Oameni noi in politica, initiativa legislativa cetateneasca de reforma a legislatiei electorale
© foto: USR Timis
ADVERTORIAL. 26 de organizații civice și 4 partide politice, printre care Inițiativa Timișoara, USR Timiș, Mișcarea România Împreună – RO+ Timiș și PACT Timiș, s-au unit pentru a schimba legile electorale.

Miercuri, în 12 septembrie, a fost lansată și la Timișoara inițiativa cetățenească de reformă a legislației electorale care are ca scop îmbunătățirea accesului la vot, a reprezentativității și legitimității aleșilor și a regulilor de acces la viață politică. Evenimentul de lansare a avut loc la intrarea în Parcul Central, lângă Catedrală.

Pentru ca inițiativa #OameniNoi să ajungă în Parlament, trebuie strânse cel puțin 100.000 de semnături în 6 luni, din cel puțin 11 județe și Municipiul București.

Ce propunem?

  1. Eliminarea pragurilor electorale la alegerile locale și europarlamentare;
  2. Reducerea numărului de semnături necesare pentru înscrierea în alegeri;
  3. Alegerea primarilor în 2 tururi de scrutin;
  4. Dublarea numărului de parlamentari care reprezintă Diaspora;
  5. Românii care trăiesc în afara țării, dar nu au domiciliul în străinătate, vor putea vota la alegerile parlamentare la orice secție de votare din străinătate pentru candidații din judeţul în care îşi au domiciliul în ţară;
  6. Introducerea votului preferențial pe liste de partid (liste deschise), astfel încât cetățenii să poată vota omul pe care îl preferă, iar nu lista impusă de partid.

Inițiativa „Oameni noi în politică” este susținută de 26 de organizații civice: Acțiunea Civică Galați, #activAG Pitești, Aradul Civic, Asociația VeDem Just, Brașovul Civic, Centrul de Resurse Civice, Centrul pentru Studiul Democrației, Corupția Ucide, Curățăm Galațiul, Eu Ro Aleg, Evident Deva, Geeks 4 Democracy, Inițiativa Craiova, Inițiativa România, Inițiativa Timișoara, Mureșul Civic, Oradea Civică, Platforma România 100, Rădăuțiul Civic, Reactiv Brașov, Reset Iași, Rezist Milano, #REZISTENȚA, Umbrela Anticorupție Cluj, Ștafeta Steagului Uniunii Europene, Vă Vedem din Sibiu) și 4 partide politice: Uniunea Salvați România – USR, Mișcarea România Împreună – RO+, Partidul Acțiunea Civică a Tinerilor – PACT și Partidul Oamenilor Liberi – POL.

După #FărăPenali, a venit vremea să trecem la următorul nivel și sa construim calea prin care în locul penalilor să punem altfel de oameni – oameni noi. Prin reformarea regulilor de vot, vom deschide clasa politică spre cetățeni. Cetățeni onești și competenți care vor schimba în bine România. Vă invităm alături de noi.

Cristian Moș
Președinte USR Timiș

(101477)