O timisoreanca a devenit antrenor de succes in tenisul canadian

De Marcel Hoster
O timisoreanca a devenit antrenor de succes in tenisul canadian
© Tion: O timisoreanca a devenit antrenor de succes in tenisul canadian
Una dintre antrenoarele lotului de juniori ale selecționatei de tenis a regiunii canadiene Quebec, timișoreanca Mirabela Teodorescu, perseverează în sportul pe care l-a practicat ani buni în România. Emigrată în 2004, Mirabela a ajuns să antreneze la cel mai înalt nivel.

Deși a fost nevoită să o ia de la zero și să obțină din nou diplomele de antrenor, pentru că cele românești nu erau recunoscute, Mirabela Teodorescu a reușit să se impună și în prezent este cooptată în corpul tehnic desemnat să se ocupe de loturile de juniori 12, 14 și 16 ani ale regiunii canadiene Quebec. Ea a avut oportunitatea să emigreze în Canada în 2004 și nu regretă decizia luată, în ciuda obstacolelor apărute.

„Când am ajuns aici, a trebuit să-mi perfecționez franceza, căci aceasta este limba care se vorbește cel mai mult, inclusiv la clubul de tenis. Al doilea aspect, mai dificil și care mi-a luat timp să-l procesez, a fost să înțeleg cum funcționează sistemul aici. A trebuit să refac toate cursurile de antrenori, pentru că, din păcate, diplomele din România nu mi-au servit la mare lucru aici. Cu atitudine pozitivă, multă-multă răbdare și multă muncă, lumea ajunge să te cunoască și părinții să aibă încredere în tine. Îmi place foarte mult ceea ce fac acum”, spune Mirabela Teodorescu.

Antrenoarea timișoreancă spune că între modul de practicare al sportului din România și cel din Canada există o diferență majoră, anume că, în țara de pe continentul american părinții duc copiii pe terenul de sport pentru a face mișcare și nu neapărat pentru a performa la maxim în sport.

„Eu consider că principala diferență este de mentalitate. Aici, copiii nu vin la tenis neapărat pentru a face performanță, vin ca să se miște. Părinții îi înscriu ca să nu stea toată ziua în casă, să fie ocupați după școală. Dacă din acești copii care vin de plăcere, ies campioni mai târziu e foarte bine. Îmi amintesc că în România ne înscriam la tenis pentru performanță, pentru rezultate. Cred că ambele mentalități sunt corecte și că trebuie găsit un echilibru”, a mai spus Mirabela Teodorescu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !