O stagiune cum n-a mai fost, la Teatrul Maghiar din Timisoara

De S.P.D.
Reactualizat la:
1Comentariu
O stagiune cum n-a mai fost, la Teatrul Maghiar din Timisoara
O stagiune cum n-a mai fost, la Teatrul Maghiar din Timisoara
Poliţia lui Mrozek „comandată” de un laureat al al Premiului „Jászai Mari”, o vedetă a cinematografiei din Ungaria care „deschide” Royal Bar la Timişoara, o operă ţărănească, musical, drame şi comedii negre. Artişti tineri, cu fobia clişeelor, şi o orientare clară, inteligentă, către dramaturgia contemporană. Altfel spus, o stagiune cum n-a mai fost, la Teatrul Maghiar din Timişoara, anunţă directorul Balazs Attila.

„Stagiunea 2012/2013 a Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timişoara propune spectatorilor opt premiere, reluarea celor mai bune spectacole din anii anteriori şi o serie impresionantă de spectacole invitate, aparţinând unor teatre şi companii independente din România, Serbia şi Ungaria. Anul teatral aflat în pregătire va sta sub semnul dramaturgiei contemporane, plasând accentul pe regizorii tineri şi pe munca de atelier”, a precizat, joi, managerul instituţiei.

 

Din Irlanda, până în Iran, via Polonia şi Ungaria, se întinde arealul dramatic al stagiuni: Martin McDonagh, Oleg şi Vladimir Presznyakov, Elżbieta Chowaniec, Pintér Béla, Darvas Bendek, Sławomir Mrożek şi Hajdu Szabolcs sunt autorii ale căror texte stau la baza premierelor stagiunii.

 

În 19 septembrie, la ora 18, va avea loc premiera oficială a spectacolul „Peer Gynt”, de Henrik Ibsen, în regia lui Horvath Csaba, cu Balazs Attila în rolul principal. Următoarea premieră a stagiunii maghiare îi are creatori pe bulgarii Zheni şi Peter Pashov care au montat de această dată la Timişoara un spectacol de păpuşi: „Vagabondo”, de Karel Capek, îşi face intrarea oficială la data de 26 septembrie, de la ora 17.

 

Hernyák György, laureat al Premiului „Jászai Mari” – cea mai importantă distincţie teatrală acordată artiştilor din spaţiul teatral maghiar – lucrează în aceste zile la spectacolul cu piesa „Poliţia”, de Sławomir Mrożek, a cărui premieră este programată în 7 octombrie 2012. „Regina frumuseţii din Leenane”, de Martin McDonagh, în regia lui Upor László, „ Barca” fraţilor Persznyakov, montată de Szabó Máté, „ Gardenia”, piesa Elżbietei Chowaniec, în regia lui Koltai M.Gabor, „ Opera ţărănească” compusă de Pintér Béla şi Darvas Benedek şi regizată de Szikszai Remusz, „Zile fericite” de Samuel Becket, regia Kedves Emoke, şi „Chelnerul mut” de Harold Pinter sunt alter premiere promise de trupa Teatrului Csiky Gergely. Una dintre cele mai mari surprize ale stagiunii este prezenţa la Timişoara a lui Hajdu Szabolcs, o vedetă a cinematografiei din Ungaria. El a jucat inclusiv alături de actori români precum Florin Piersic jr., Oana Pellea, Gheorghe Dinică. Filmele sale au obţinut numeroase premii, iar cel intitula Biblioteque Pascal a fost nominalizate pentru premiile Oscar. La Timişoara, artistul va monta spectacolul „Royal Bar”-

 

Nici publicul tradiţional al scenei maghiare din Timişoara nu va fi neglijat în această stagiune, promite Balazs: „avem acum un repertoriu solid de spectacole cu text clasic, comedii, montări muzicale, ba chiar avem în plan un nou spectacol pe text de Csiky Gergely…dar reinterpretat în cheie contemporană”. Din stagiunile anterioare, publicul va putea revedea spectacolele de păpuşi Ionică Măzărică şi Zian & Kopik, dar şi Anotimpuri Zurlii, Prah, Devianţă, Efecte secundare, mady baby, Immanuel Kant şi Furnitur.

Foto (c) fotosen.ro



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor