O româncă, rănită în atacurile din Fâşia Gaza. 51 de români vor să plece din zonă

2Comentarii
O româncă, rănită în atacurile din Fâşia Gaza. 51 de români vor să plece din zonă
Pentru noi, românii, nu este un război chiar atît de îndepărtat. O româncă de 42 de ani a fost rănită în timpul raidurilor aeriene din Gaza. Alţi 51 de conaţionali vor să revină acasă. Românii au, însă, de aşteptat până să îşi procure actele care le permite întoarcerea în ţară.

Victima de origine română se află acum în stare bună şi a fost dusă la graniţa cu Egiptul, împreună cu soţul ei. Aşteaptă ajutorul şi permisiunea autorităţilor să plece din acea zonă.

58 de persoane, dintre care 51 de cetăţeni români, 14 femei, 4 bărbaţi şi 35 de copii, au cerut ajutor autorităţilor române pentru a pleca din Fâşia Gaza.

Sâmbătă noapte, s-a trecut de la atacul aerian la lupte de gherilă, la sol. Este a doua fază a operaţiunii militare, denumită de “Israel-Plumb Intărit”, o operatiune care început acum 8 zile. Tancurile israeliene au deschis focul asupra poziţiilor Hamas din Gaza.

Mai mulţi militanţi Hamas, dar şi nouă soldaţi israelieni au fost ucişi. Consiliul de Securitate al ONU s-a întrunit într-o reuniune de urgenţă, sâmbătă noapte. Liderii din Liga arabă au cerut încetarea imediată a ofensivei israeliene, în Fâşia Gaza. Ambasadorii Franţei şi Marii Britanii la ONU au declarat că nu s-a ajuns încă la o rezoluţie. Pe de altă parte, o delegaţie a Uniunii Europene va pleca spre zona de război, pentru discuţii.

Sursa: Antena3.ro



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor