O prostituată are de plătit amenzi de peste 3 miliarde de lei vechi

Reactualizat la:
2Comentarii
O prostituată are de plătit amenzi de peste 3 miliarde de lei vechi
VRANCEA – 3 miliarde de lei vechi! Atât trebuie să plătească o tânără din localitatea Tâmboieşti, judeţul Vrancea pentru prostituţie. Valoarea imensă a amenzilor şi imposibilitatea de a fi recuperată suma s-au aflat, miercuri, în discuţia Consiliului Local Tâmboieşti, care a aprobat dosarele de insolvabilitate în cazul celor de la care nu pot fi recuperate sumele datorate bugetului local.

Primarul comunei Tâmboieşti, Marcel Alexandru, a declarat că s-a ajuns în situaţia hilară în care, dacă nu se aprobă dosarele de insolvabilitate, funcţionarii primăriei trebuie să plătească din buzunar amenzile nerecuperate. El a mai precizat că prostituata a ajuns cel mai mare datornic la bugetul local din Tâmboieşti, pe numele ei venind foarte multe sancţiuni acordate de poliţiştii bucureşteni.
“Nu locuieşte în Tâmboieşti, nu ştiu cum a obţinut această adresă pe buletin. O găsiţi pe centură, pe şoseaua Pantelimon-Vlahuţă şi în faţa unui magazin de muzică”, le-a spus primarul consilierilor locali.
La şedinţa de miercuri, consilierii au aprobat declararea insolvabilităţii pentru mai mulţi datornici, în frunte cu prostituata din Bucureşti. De la aceste persoane nu poate fi recuperat niciun leu deoarece nu au bunuri, nu sunt în localitate sau ispăşesc pedepse în închisoare.
Proiectul de hotărâre a fost supus aprobării consilierilor după ce în urma unui control al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice s-a dispus recuperarea a peste 2.700 lei proveniţi din datorii. Numai la şedinţa de miercuri, consilierii au aprobat stare de insolvabilitate pentru amenzi din 2002, în valoare de peste 3.100 lei, acordate prostituatei.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor