O persoană a murit, iar alte şapte au fost rănite într-un parc de distracții

O persoană a murit, iar alte şapte au fost rănite într-un parc de distracții
Ceea ce se dorea a fi o distracție s-a transformat într-o secundă într-un adevărat coșmar pentru 7 persoane, după ce o parte a unui carusel dintr-un parc de distracții din Ohio s-a rupt.

Oamenii care stăteau pe parte respectivă a caruselului au fost aruncați în sus și izbiți de ciment. Mark Hopkins, purtător de cuvânt al Centrului Medical Grant din Columbus a precizat că trei pacienţi se află în stare gravă. El a adăugat că spitalul nu se aşteaptă să fie aduşi noi pacienţi.

„Am fost foarte întristat de acest accident, de pierderea unei vieţi şi de faptul că oamenii au fost răniţi în timpul unui eveniment organizat de statul Ohio. Gândurile şi rugăciunile noastre se duc către cei afectaţi. Am ordonat o investigaţie în acest sens, iar tot parcul de distracţii va fi închis pâna la efectuarea inspecţiilor de securitate”, a scris John Kasich, guvernatorul statului Ohio pe pagina de Twitter.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase