O persoană a decedat şi alta este grav rănită, după ce maşina în care se aflau s-a rupt în două

8Comentarii
O persoană a decedat şi alta este grav rănită, după ce maşina în care se aflau s-a rupt în două
Timiş – Impact violent, sâmbătă noaptea, la ieşirea din Săcalz spre Jimbolia. Un Peugeot 405 s-a izbit violent de un TIR, la 13 kilometri de Timişoara, într-o curbă spre stânga. Impactul a fost nimicitor.

Maşina s-a rupt pur şi simplu în două, fragmente din autoturism fiind împrăştiate pe o rază de peste 50 de metri, iar cele două persoane aflate au fost proiectate pe asfalt. Cei doi mergeau de la Timişoara către casă, la Cărpiniş. Bărbatul de la volan, de 58 de ani, şofer profesionist, a pierdut controlul maşinii într-o curbă, înainte de intrarea în localitatea Beregsău Mare şi a ieşit cu roţile din spate pe spaţiul verde. Maşina a intrat în derapaj şi s-a izbit de un TIR înmatriculat în Serbia, care circula din sens opus. Şoferul autotrenului a declarat că a frânat, dar i-a fost imposibil să evite impactul cu autoturismul care intrase pe contrasens. Peugeotul s-a rupt efectiv în două, iar şoferul a decedat pe loc. Pasagerul aflat în dreapta, în vârstă de 44 de ani, a fost transportat în stare gravă la spital. Poliţiştii au căutat minute bune după alte victime, printre resturile maşinii, prin câmp, căci iniţial existau informaţii că în maşină ar fi fost trei persoane. Traficul pe ruta Timişoara – Jimbolia a fost oprit mai bine de două ore. Circulaţia a fost reluată după ce pompierii au spălat spălat carosabilul de scurgerile de ulei şi combustibili, un real pericol pentru şoferii care se apropiau de virajul respectiv.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor