O nouă premieră medicală la Timişoara

1Comentariu
O nouă premieră medicală la Timişoara
Timişoara - Echipa condusă de dr. Marius Craina, medic primar obstetrică-ginecologie, a reuşit, ieri, la Clinica de Obstetrică şi Ginecologie Bega, o intervenţie chirurgicală laparoscopică extrem de dificilă: extirparea unei tumori gigant, de 10 pe 15 centimetri şi o greutate de peste 600 de grame.

Dimensiunea poate fi comparată cu capul unui făt născut la termen. Pacienta, o femeie în vârstă de 39 de ani, a fost diagnosticată în urmă cu două săptămâni, la o clinică de specialitate din Arad, cu diagnosticul formaţiune latero-uterină. În urma investigaţiilor efectuate, dr. Marius Craina a intervenit laparoscopic şi a extirpat tumoarea. Evoluţia postoperatorie a pacientei era, ieri după-masă, în limitele normale.
Este pentru prima dată când în Clinica de Obstetrică-Ginecologie Bega este extirpată o tumoarea de asemenea dimensiune pe cale laparoscopică. În cei 13 ani de existenţă ai Centrului de Chirurgie Laparoscopică de la Clinica Bega au fost efectuate peste 6.500 de laparoscopii, dr. Marius Craina participând la circa 5.500 de intervenţii de acest gen.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor