O noua prelevare de organe la Timisoara

7Comentarii
O noua prelevare de organe la Timisoara
În noaptea de luni spre marţi, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Timişoara a avut loc o nouă prelevare de organe, cea de-a patra din acest an.

Pentru a patra oară în această lună, medicii timişoreni au fost nevoiţi să declare un pacient în moarte cerebrală, iar familia acestuia a decis să salveze alte vieţi, dându-şi acceptul pentru prelevarea de organe.

De această dată a fost vorba despre o femeie în vârstă de 40 de ani, din județul Timiș, care a suferit un atac vascular cerebral. Specialiştii de la Clinica de Anestezie Terapie Intensivă (ATI), împreună cu două echipe de medici, din Bucureşti şi Cluj, au prelevat ficatul şi rinichii de la pacientă. Femeia a fost adusă la spital sâmbătă, 22 ianuarie, în urma unui accident vascular cerebral.

Pacienta a fost internată la Clinica ATI, însă, din păcate, starea acesteia s-a agravat în ultimele zile, iar luni medicii i-au pus diagnosticul de moarte cerebrală. „Familia a înţeles că nu mai era nimic de făcut şi şi-a dat acordul pentru prelevarea unor organe. Este cea de-a patra din acest an, ultima a avut loc în data de 13 ianuarie”, spune asistent medical Dan Ilincariu, coordonator Transplant SCJUT.

În paralel, continuă demersurile pentru deschiderea unei Bănci de ţesuturi la Timişoara până la finalul acestui an. ”Recent am primit de la Ministerul Sănătăţii o hârtie în care ni se cerea un necesar pentru crearea acestei bănci la Timişoara, deci lucrurile merg înainte. În următoarea perioadă trebuie să vină din nou la Timişoara domnul Andrei Nica de la Agenţia Naţională de Transplant care va avea întâlniri la Consiliul Judeţean Timiş şi la Primăria Timişoara, unde se vor discuta detalii privind amplasarea Băncii de ţesuturi de la Timişoara”, a precizat asistent medical Dan Ilincariu, coordonator al programului de transplant de la Spitalul Judeţean Timişoara. Una dintre variantele vehiculate privind locaţia viitoarei Bănci de ţesuturi  este în apropierea Spitalului de Copii Louis Ţurcanu

Delia S. Barbu



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor