O noua modalitate pentru plata facturilor la gaz

De M. Hoster
Reactualizat la:
O noua modalitate pentru plata facturilor la gaz
Compania furnizoare de gaze naturale din Timişoara oferă o nouă modalitate alternativă de plată a facturilor. Acestea vor putea fi achitate prin intermediul serviciului Westaco, disponibil în benzinării.

Companiile E.ON din România continuă să diversifice canalele menite să faciliteze achitarea facturilor de gaze naturale şi a celor de servicii, punând la dispoziţia clienţilor şi punctele de plată din cadrul staţiilor de carburanţi OMV.

Astfel, în baza parteneriatului încheiat cu Westaco, începând cu luna februarie a acestui an, noul canal de plată a facturilor este disponibil în 160 de benzinării din întreaga ţară.

Acesta vine în completarea soluţiilor de plată oferite de BRD – Groupe Société Générale, Raiffeisen Bank, ING Bank, Banca Transilvania, UniCredit Ţiriac, Banca Comercială Carpatica, Creditcoop, PayPoint şi Payzone. Facturile mai pot fi achitate şi prin intermediul terminalelor BRD – Groupe Société Générale din incinta Centrelor de Relaţii Clienţi E.ON.

Totodată, consumatorii casnici pot accesa portalul E.ON Myline, prin crearea unui cont client pe pagina http://www.myline-eon.ro, care permite între altele, vizualizarea facturilor, primirea facturii electronice în baza unei opţiuni exprimate în acest sens, precum şi plata facturilor.

Pentru achitarea facturilor prin intermediul canalelor de plată puse la dispoziţia clienţilor de către E.ON nu se percep comisioane.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor