O minge cu semnaturile jucatorilor de la Poli a fost vanduta la licitatie cu 7.000 de euro

9Comentarii
O minge cu semnaturile jucatorilor de la Poli a fost vanduta la licitatie cu 7.000 de euro
Viceprimarul Timişoarei Adrian Orza a declarat că a donat în scopuri caritabile o minge care poartă semnăturile tuturor jucătorilor echipei de fotbal Politehnica Timişoara şi care s-a vândut la o licitaţie cu 7.000 de euro.

Edilul a afirmat că, în cadrul unei licitaţii organizate în scopuri caritabile de Clubul Rotary din Timişoara, care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, a donat o minge semnată de toţi jucătorii echipei de fotbal Politehnica Timişoara, care a fost cumpărată la licitaţie cu suma de 7.000 de euro.

„Sâmbătă, la Balul Clubului Rotary, s-au donat diverse obiecte pentru a fi licitate, banii urmând să fie folosiţi pentru scopuri caritabile. Eu am adus o minge de fotbal cu semnăturile jucătorilor de la Poli care a obţinut 7.000 de euro”, a afirmat Orza.

Viceprimarul Timişoarei a afirmat că banii obţinuţi în urma acestei licitaţii vor fi donaţi Organizaţiei „Salvaţi Copiii”, însă nu a dorit să facă public numele celui care a cumpărat obiectul de colecţie.

Orza a ţinut însă să îi mulţumească lui Cosmin Contra pentru că l-a ajutat să obţină semnăturile jucătorilor echipei Politehnica Timişoara.

B.A.M.



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor