O firma din Timisoara a prejudiciat statul cu aproape 650.000 de lei

1Comentariu
O firma din Timisoara a prejudiciat statul cu aproape 650.000 de lei
Administratorii unei firme din Timişoara au toate şansele să ajungă după gratii pentru că au prejudiciat bugetul statului român cu 648.883 de lei. Cei doi nu au înregistrat în contabilitate toate veniturile realizate din importul de legume-fructe, fiind acum cercetaţi pentru evaziune fiscală.

În urma activităţilor de cercetare penală desfăşurate de ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor, luni a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş referatul cu propunerea de terminare a urmăririi penale şi emiterea rechizitorului privindu-i pe M. D., de 40 ani, din Satu-Mare, şi S. F. O., de 40 ani, din Timişoara, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală”, a declarat Marinela Hotico, de la Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş.

Conform acesteia, cei doi bărbaţi, în calitate de administratori la o societate comercială, în perioada 2003-2008, nu au înregistrat în totalitate în contabilitate veniturile realizate din importul de legume – fructe, astfel că organele fiscale au stabilit un prejudiciu creat bugetului de stat estimat la valoarea de 648.883 de lei (reprezentând TVA şi impozitul pe profit). Totodată, Mihai D. a refuzat să prezinte organelor fiscale, la solicitarea repetată a acestora, documentele financiar-contabile pentru stabilirea certă a obligaţiilor la bugetul de stat.

C. C.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor