O familie din 3 pleacă dincolo

O familie din 3 pleacă dincolo
BUCUREŞTI – Una din trei familii de români are pe cineva plecat la muncă în străinătate, arată un studiu realizat de Fundaţia pentru o Societate Deschisă. Bărbaţii lucrează cu precădere în construcţii, iar femeile ca menajere.

Numărul celor care au ales să muncească peste hotare a crescut după anul 2002, când a fost liberalizată circulaţia românilor în spaţiul Schengen. Moldovenii, muntenii şi oltenii şi-au căutat, după revoluţie, norocul în strănătate. În timp ce românii din Transilvania, Banat, Dobrogea şi Bucureşti au preferat să meargă în străinătate în special în vizită, arată un studiu al Fundaţiei pentru o Societate Deschisă.

Pentru moldoveni, Italia a devenit o a doua casă. Şi-au găsit mai uşor un loc de muncă, mai ales dacă aveau un cunoscut care locuia deja acolo. Cei care au fost angajaţi cu acte, au lucrat fără regrete la negru. Mai des în agricultură sau în firme şi case particulare, la curăţenie.

Aproape toţi bărbaţii au lucrat, cel puţin o dată în construcţii, 90% dintre femei au făcut menaj, iar muncile din agricultură au fost preferate de trei sferturi dintre imigranţi şi de un sfert dintre imigrante.

Studiul arată că un sfert dintre emigranţii români din anii 90 munceau clandestin. După 2001, jumătate dintre ei muncesc la negru. Acum Spania şi Italia sunt cele mai căutate destinaţii pentru muncă în străinătate. În ultimii cinci ani, Italia a atras 50% dintre emigranţi, iar Spania, un sfert. Statisticile neoficiale arată că pe teritoriul Italiei trăiesc aproximativ un milion de români. Oficial, numai 300.000 au acte oficiale.

Una din zece familii primeşte bani din străinătate. Studiul arată că în ultimii cinci ani, zece procente din volumul fiecărui tip de investiţie este realizată cu venituri din migraţia internaţională. Cu bani cîştigaţi afară, românii şi-au cumpărat locuinţe, le-au modernizat şi-au luat aparatură electrocasnică şi maşini. La ţară, banii câştigaţi afară s-au investit în agricultură, iar la oraş, în mici afaceri.

Românii care au trăit experienţa străinătăţii sunt critici când vine vorba de România. În acelaşi timp ei speră că lucrurile se schimbă. Spre deosebire de ei, cei care nu au lucrat niciodată afară îngroaşă rândurile pesimiştilor în privinţa viitorului ţării.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor