O eleva si-a abandonat bebelusul in zona Garii de Sud din Timisoara

49Comentarii
O eleva si-a abandonat bebelusul in zona Garii de Sud din Timisoara
O fetiţă de numai o săptămână a fost descoperită pe un teren viran din apropierea Gării de Sud din Timişoara. Bebeluşul a fost preluat imediat de o salvare şi dus la Spitalul „Louis Ţurcanu”, unde medicii au reuşit să îl stabilizeze.

Fetiţa a fost descoperită, marţi dimineaţa, de trecătorii care au auzit plânsetele acesteia. Pe unul din braţe, sugarul avea o etichetă pe care era trecută data de 13 septembrie, aceasta părând a fi ziua de naştere. Oamenii au sesizat imediat poliţia, iar la faţa locului a sosit un echipaj şi maşina salvării. Bebeluşul a fost descoperit la timp, înainte de a intra în hipotermie, şi dus la Spitalul „Louis Ţurcanu”, unde a fost stabilizat şi se află în afara oricărui pericol.

Poliţiştii au început cercetările pentru a descoperi unde s-a născut fetiţa, deoarece se pare că ea nu a văzut lumina zilei într-una dintre maternităţile din Timişoara, şi pentru a da de urma mamei. Dacă aceasta va fi găsită, ea va răspunde pentru faptele sale.

UPDATE: Poliţiştii au găsit-o pe mama bebeluşului abandonat. Acesta are 18 ani şi este elevă la un liceu din Timişoara.

Femeia este acuzată de lăsare fără ajutor a unei persoane aflată în imposibilitatea de a se apăra şi riscă închisoare de la unu la trei ani, au afirmat poliţiştii. La sosirea la sediul IPJ Timiş, tânăra a refuzat să facă orice declaraţii presei şi a leşinat imediat ce a intrat în clădire, fiind susţinută de poliţişti.



49Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor