O elevă de la o şcoala specială din Timişoara a căzut de la etajul I!

3Comentarii
O elevă de la o şcoala specială din Timişoara a căzut de la etajul I!
Timişoara – A aterizat de la înălţime şi a scăpat ca prin minune. Este vorba despre o elevă a Şcolii cu Clasele I-VIII „Constantin Pufan”, unitate de învăţământ special pentru copii cu deficienţe de auz.  Forum

Fata are 14 ani şi este în clasa a VIII-a la şcoala pentru copii cu deficienţe de auz. Luni după-masă, în pauza mare, eleva a sărit la bătaie la o colegă şi a fost nevoie ca cele două copile să fie despărţite de profesori. După ce s-au liniştit, cea care a pornit încăierarea s-a aşezat pe pervazul geamului de la clasa. În condiţii neclare, posibil o clipă de neatenţie, ea s-a dezechilibreat şi a căzut pe spate, de la etajul întâi, direct în cap. „După ce le-am despărţit, eleva s-a aşezat cu fundul pe pervaz, şi cu spatele la geamul deschis. I-am spus să nu stea acolo că este periculos dar nu m-a ascultat şi a căzut.” povesteşte speriat unul dintre profesori. Fata a fost urcată imediat în maşina unităţii de învăţământ şi medicul de la dispensarul din şcoală a transportat-o urgent la Spitalul Judeţean, la secţia de neuro-chirurgie. După mai multe investigaţii şi radiografi medicii au constatat că, deşi a plonjat de la etajul unu, copila a scăpat teafără, fără nicio zgârietură. Ea va rămâne însă în spital, sub stricta supraveghere a medicilor, cel puţin 24 de ore.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor