O casa de papusi la Thespis

O casa de papusi la Thespis
Teatrul Studenţesc Thespis îşi invită publicul la cea mai nouă premieră a sa: „O casă de păpuşi”, adaptare după „Nora”, drama lui Henrik Ibsen „care, prin mesajul feminist, a zguduit scenele europene la premiera piesei în 1879”, subliniază realizatorii spectacolului.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 20 noiembrie, de la ora 20.00, în sala Studio 202 „Lelu Bihoi” a Casei de Cultură Studenţeşti din Timişoara, (Bd. Regele Carol nr. 9). Regia este semnată Andra Duţeanu, iar distribuţia îi cuprinde pe Ana-Maria Gherman, Macrina Codrea, Bogdan Racz şi Răzvan Marchiş. „O casă de păpuşi urmăreşte trezirea Norei Helmer de la viaţa comfortabilă pe care o ducea. Fiind condusă toată viaţa ori de tatăl ei, ori de soţul Torvald, Nora ajunge să îşi schimbe părerea despre fundamentele în care ea credea, odată ce căsătoria ei este pusă la test. Într-o vreme în care femeile nu sunt decât nişte marionete ale căror sfori sunt trase de bărbaţii din viaţa lor, există femei care trăiesc după reguli care nu li se aplică. Emanciparea este o prerogativă a celor mai curajoase dintre acestea”, punctează regizoarea.

Luni, 22 noiembrie, de la ora 19, trupa Thespis (se) joacă “De-a v-aţi ascunselea”, un spectacol de poezii tradiţionale.

În această perioadă, actorii-studenţi din Timişoara repetă deja pentru următorea lor producţie, spectacolul cu piesa „Romeo şi Julieta” de W. Shakespeare, regia Andrei C., care va avea premiera în decembrie.

S.P.D.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !