O asociatie vrea sa concesioneze ruina Uszoda. Robu: Nu are ce sa caute strandul acolo, facem parc

De Roxana Deaconescu
31Comentarii
O asociatie vrea sa concesioneze ruina Uszoda. Robu: Nu are ce sa caute strandul acolo, facem parc
© Tion: O asociatie vrea sa concesioneze ruina Uszoda
Primarul Nicolae Robu susține că nimic nu-i poate schimba părerea despre ruina Uszoda. Fosta bază sportivă va fi pusă la pământ, iar în locul ei va fi amenajat parc, a decis edilul-șef recent. Asociația Culturală Salvați Patrimoniul Timișoarei anunță însă că vrea să concesioneze terenul pe care a funcționat ștrandul.

Vă reamintim, zilele trecute, primarul Nicolae Robu a anunțat că e decis să demoleze ruina care a mai rămas din fostul ștrand al orașului.

„O demolăm, acum se fac documentele. Ce să facem cu ea? Nu are nicio valoare, orice om cu mintea limpede merge acolo și vede ce e. Facem parc, extindem parcul. Avem nevoie de parcuri, nu de tot felul de construcții”, explica Robu pentru tion.ro.

Reprezentanții Asociației Culturale Salvați Patrimoniul Timișoarei susțin că au trimis o scrisoare primăriei, prin care transmit că vor să concesioneze fostul ștrand și că pot capacita resurse pentru a reabilita fosta bază sportivă.

„Asociația Culturală Salvați Patrimoniul Timișoarei și-a exprimat dorința de a concesiona ștrandul Uszoda, situat în Parcul Central din Timișoara, printr-o solicitare trimisă către Direcția Comunicare a Municipiului Timișoara. Am motivat solicitarea noastră prin faptul că în această locație s-au format mii de sportivi timișoreni care au adus prestigiu urbei noastre. Timișoara, în alte vremuri, era cunoscută ca un oraș al sporturilor pe apă, iar ștrandul Uszoda a intrat în memoria timișorenilor ca un spațiu dedicat sporturilor pe apă și așa ar trebui să rămână. Asociația Culturală Salvați Patrimoniul Timișoarei poate capacita resurse pentru a reabilita această locație în doi ani, iar din sumele obținute după intrarea în exploatare să contribuim la reabilitarea patrimoniului cultural construit al Timișoarei”, transmit reprezentanții asociației.

Primarul Nicolae Robu spune însă că nu prea îi poate schimba nimic decizia. Edilul-șef vrea să extindă Parcul Central peste fostul ștrand.

„Când îi văd că zic hai să păstrăm Uszoda. Uszoda înseamnă ștrand în maghiară, hai să păstrăm ștrandul, că asta înseamnă Uszoda, nu e nume de monument sau mai știu eu ce. S-a spus așa, că pe vremea aia se vorbea și cu câte un cuvânt unguresc. Sunt care zic că hai să-l păstrăm, păi de ce să-l păstrăm? Ca a învățat nu știu cine să înoate acolo? Și care e problema că a învățat el să înoate acolo? Ce valoare are? E un simbol al orașului? Hai să fim serioși, orașul a avut alte ștranduri, mult mai valoroase decât acela. Și care au dispărut. Nu are ce să caute acolo, noi facem parc în centru”, a declarat Robu pentru tion.ro.



31Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor