O actriţă americană susţine că a fost la un pas de moarte din cauza medicilor români

7Comentarii
O actriţă americană susţine că a fost la un pas de moarte din cauza medicilor români
Actriţa americană Jana Kramer, care în 2005 a filmat în România, acuză medicii români de incompetenţă şi povesteşte unei reviste, la cinci ani de la petrecerea faptelor, că putea să moară, pentru că a fost operată în mod greşit de apendicită în loc să i se scoată colecistul.

Actriţa americană Jana Kramer din serialul One Tree Hill a suferit o operaţie de apendicită în 2005, când filma în România, dar, întoarsă în SUA, medicii i-au spus că de fapt ar fi trebuit să-i fie extirpat colecistul, nu apendicele, relatează Hollywood.com.

Kramer filma în România pelicula ”Return of the living dead: Necropolis”, în 2005.

“Am început să mă simt foarte rău, dar nu doream să mă plâng. Până la urmă a trebuit să mă duc la spital. Medicul nu ştia engleză aproape deloc, dar a spus că trebuie să îmi scoată apendicele”, a povestit ea pentru revista Maxim.

“Medicii din România au făcut operaţia, iar cele şase zile în care ar fi trebuit să îmi revin s-au transformat în două săptămâni, după ce m-am îmbolnăvit de pneumonie. M-am întors în America, iar medicii mi-au explicat că ar fi trebuit extirpat colecistul, nu apendicele. Ei mi-au extirpat imediat colecistul, altfel aş fi putut muri”, a explicat actriţa.

Sursa: Newsin



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor