Totul s-a petrecut cu multă râvnă, efervescenţă şi… savoare. Între gastronomie şi artă, activitatea micilor bucătari a fost plăcută, utilă şi… gustoasă! Mai întâi s-a repetat şi au fost aplicate noţiunile de igienă învăţate, apoi elevii şi-au amintit cum trebuie verificat termenul de valabilitate de pe etichete şi alte elemente care să servească sănătăţii noastre. În urma acestei activităţi, elevii au înţeles că tartinele reprezintă cea mai bună şi practică soluţie pentru cei care vor să savureze o gustare uşoară şi sănătoasă. În prepararea tartinelor elevii au ţinut cont de câteva sfaturi. Tartinele nu trebuie „încărcate” foarte mult cu ingrediente, tocmai pentru că se servesc cu mâna. Nu trebuie să suprapună felii de pâine şi garnituri până la refuz, pentru că o gustare de acest gen trebuie să rămână simplă, ca să poată fi mâncată cu uşurinţă. În afară de asta, o tartină nu este un răsfăţ culinar. Când începeţi să preparaţi tartine, gândiţi-vă că gustarea trebuie să fie generoasă. Prin urmare, garnitura va fi abundentă, ingredientele vor fi variate, iar pâinea va fi de cea mai bună calitate, pentru a obţine o gustare colorată şi apetisantă. Elevii au promis că de acum încolo îşi vor pregăti singuri tartinele.
O activitate placuta, utila si ... gustoasa
Reactualizat la:
<p>Zilele trecute, elevii clasei a IV-a din Şcoala cu clasele I-VIII Chişoda au învăţat să-şi pregătească singuri tartinele pentru gustare.</p>
Citiți principiile noastre de moderare aici!