Numaratoarea de toamna a bicicletelor la Timisoara

24Comentarii
Numaratoarea de toamna a bicicletelor la Timisoara
Sute de biciclişti, fie ei tineri sau persoane de vârsta a treia şi copii însoţiţi de bunici sau părinţi, au ieşit duminică la plimbare pe străzile din Timişoara. Ei au pedalat inclusiv prin centru, prin Piaţa Victoriei, cerând ca Timişoara să devină un oraş liber pentru biciclete.

A fost o nouă acţiune organizată de echipa „Verde pentru biciclete” din Timişoara, pentru a sărbători doi ani de campanie. O campanie pentru încurajarea mersului pe bicicletă, care are din ce în ce mai mulţi adepţi. Duminică a fost organizat un nou marş pe două roţi la Timişoara – „Numărătoarea de toamnă a bicicletelor”.

Bicicliştii s-au trezit de dimineaţă, s-au echipat şi au plecat… să revendice oraşul, după cum a sunat chemarea organizatorilor, care cer ridicarea restricţiilor pentru utilizatorii acestui mijloc de transport alternativ. Mai exact, cer să fie lăsaţi să circule în voie prin piaţetele centrale ale urbei şi prin parcuri, dar şi ca primăria să creeze cât mai multe piste pentru biciclete. În Piaţa Victoriei, de exemplu, autorităţile au interzis mersul pe bicicletă, dar preşedintele Clubului Spotriv Gratzu, Graţian Bolog, implicat în campania pentru pedalare, susţine că în ultimul an restricţia a fost oarecum suspendată în sensul că poliţiştii comunitari nu i-au mai sancţionat pe bicicliştii prinşi circulând prin centru dacă aceştia circulau paşnic, fără să pună în pericol siguranţa trecătorilor.

Participanţii la marş s-au întâlnit la Halele Timco de pe Calea Circumvalaţiunii, de unde au plecat să străbată oraşul. Traseul lor a cuprins inclusiv traversarea, pe biciclete, a zonei centrale. După ce au parcurs mai multe artere din oraş, bicicliştii au poposit în Piaţa Traian, unde au eliberat spre cer baloanele albastre (noua culoare a campaniei „Verde pentru biciclete”) pe care le aveau legate de biciclete.

Bicicliştii au fost escortaţi de poliţişti pe tot parcursul traseului pentru a preîntâmpina eventualele incidente neplăcute. La eveniment au participat persoane de diferite categorii de vârstă, de la copilaşi de doar câţiva anişori la septuagenari. Printre participanţi s-a numărat şi un bărbat de 71 de ani care a povestit că merge în drumeţii pe bicicletă de la vârsta de 17 ani şi a străbătut astfel aproape întreaga Europă. „Cât am să pot am să fac drumeţii pentru că eu prin asta mă hrănesc”, a spus bărbatul, mai în formă ca mulţi dintre tinerii biciclişti.

În cadrul campaniei pentru pedalare, la Timişoara au fost distribuite până acum peste 7.500 de numere de biciclete. Campania „Verde pentru biciclete” este susţinută de Fundaţia Bega şi alţi parteneri.



24Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor