„Nufărul de Aur” festivalul micilor talente

„Nufărul de Aur” festivalul micilor talente
Timp de trei zile, Oradea a fost gazda celei de-a doua ediţii a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară pentru copii „Nufărul de Aur”. Festivalul, organizat de Fundaţia „Analog”, s-a desfăşurat la Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret „Arcadia”.

Pentru a elimina orice urmă de îndoială în ceea ce priveşte corectitudinea juriului, organizatorii au venit cu ideea ca şi părinţii să aibă un juriu, astfel, fiecare a fost nevoit să acorde o notă, dar nu au avut voie să-şi puncteze propriul copil.

„Când e vorba de propriul copil, părinţii nu pot fi obiectivi, iar pentru a nu ajunge la discuţii neplăcute am ajuns a concluzia că cel mai bine e să aibă şi ei propriul juriu”, a precizat Daniela Pusta, preşedintele Fundaţiei „Analog”.

Festivalul s-a desfăşurat pe trei categorii de vârste: 6-9 ani, 10-13 ani şi 14-17 ani. Participanţii, 40 la număr, au avut posibilitatea să interpreteze ce şi-au dorit, astfel că piesele puse în scenă au fost foarte diverse.

Numai un 10

Eleganţi din cale afară, prichindeii şi tinerii au dat tot ce au avut mai bun pentru a impresiona juriul. Chiar dacă prestaţia micilor artişti l-a încântat, Adrian Daminescu a recunoscut că nu a acordat nota maximă decât unui singur candidat. „Copiii au fost buni, dar numai unuia i-am acordat nota maximă.

Oricum, trebuie să fim foarte atenţi, deoarece nu ne putem juca cu inimioarele lor, tocmai de aceea deciziile sunt atât de greu de luat”, a spus Adrian Daminescu.
Festivitatea de premiere a avut loc ieri, la Teatrul de Stat.

Ioana Iuhas
ioana.iuhas@informmedia.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !