Nu uitati, taxa de habitat intra astazi in dezbatere publica!

36Comentarii
Nu uitati, taxa de habitat intra astazi in dezbatere publica!
Primăria Timişoara invită cetăţenii astăzi la o dezbatere publică pe tema taxelor şi a impozitelor pentru anul 2011! În discuţie va fi şi taxa de habitat pe care autorităţile vor să o instituie de anul viitor, pentru reabilitarea faţadelor clădirilor monumente istorice.

Astfel, dezbaterea publică pe marginea proiectului de hotărâre privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale în municipiul Timişoara pentru anul 2011 va avea loc astăzi, 13 mai 2010, cu începere de la ora 16, în sala de consiliu a Primariei Timisoara.

Proiectul prevede, printre altele, introducerea unei taxe suplimentare începând din 2011, taxa de habitat, din banii strânşi urmând să fie reabilitate faţadele clădirilor monumente istorice din orasul Timisoara. Primaria a mai încercat să instituie această taxă şi anul trecut, însă aceasta a fost respinsă la vot în consiliul local. Subiectul a stârnit nemulţumiri şi atunci, mulţi timişoreni, în special cei din cartierele periferice ale oraşului, fiind revoltaţi de faptul că din banii lor ar urma să fie refăcute faţadele unor clădiri proprietate privată.

Potrivit proiectului, taxa de habitat ar urma să fie de 40 de lei pe an şi să fie plătită de către toţi contribuabilii persoane fizice care au domiciliul în orasul Timioara şi care deţin în proprietate imobile pe raza municipiului. „Taxa constituie venit cu destinaţie specială şi este fundamentată de necesitatea reabilitării faţadelor clădirilor monumente istorice”, se arată în proiectul de hotărâre.

De asemenea, modul de administrare a acestei taxe de habitat şi de repartizare a sumelor încasate astfel la bugetul local va fi stabilit ulterior, printr-un alt proiect de hotărâre, ce va fi elaborat până în toamnă. „Cum istoria ne aparţine tuturor, am considerat că aşa cum sprijinim reabilitarea termică a blocurilor făcute de Ceauşescu, am putea să participăm şi să fim solidari şi cu aceia care deţin clădiri monumente istorice făcute de exemplu pe vremea lui Eugeniu de Savoya. Ideea e să-i ajutăm pe aceşti oameni care nu pot, iar pe cei care pot să-i obligăm să facă treaba asta” – aşa motiva recent şeful Direcţiei Fiscale a Municipiului Timişoara, Adrian Bodo, necesitatea unei astfel de taxe.

După dezbaterea publică, proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor şi a taxelor locale pe 2011 va fi suspus la vot în consiliul local la finele lunii.



36Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor