Nu toţi timişorenii şi-au facut analizele medicale

3Comentarii
Nu toţi timişorenii şi-au facut analizele medicale
În vara anului 2007, Ministerul Sănătăţii Publice lansa Programul naţional privind evaluarea stării de sănătate a populaţiei în asistenţa medicală primară.

Programul trebuia să se deruleze pe parcursul unui an, dar nepăsarea, lipsa de timp sau alte motive i-au facut pe unii timişoreni să nu dea curs acestei iniţiative. MSP a decis, în aceste conditii, prelungirea programului până la finele anului 2008.
La nivelul judeţului Timiş au fost distribuite anul trecut 720 000 de taloane cu care cetăţeanul trebuia să se prezinte la medicul de familie şi apoi la un laborator de analize pentru afla, la nivel primar, cam care ar fi starea lui de sănătate. Unii s-au conformat, alţii nu. Cert este însă faptul că la această oră Casa Judeteană de Asigurări de Sănătate Timiş se confruntă cu o situaţie neplacută. Au rămas de împărţit la nivel de judeţ 88 000 de taloane, numai în Timişoara numărul acestora ridicându-se la 52 000. De ce s-a ajuns aici? „Ele au fost practic distribuite odată, dar au fost returnate. Noi am lucrat până acum cu Poşta Română, dar poştaşii nu lucrează decât dimineaţa. Puţini sunt cei care nu au serviciu şi stau acasă. În cazul în care omul nu a fost găsit talonul a stat trei zile la poştă, după care s-a întros la noi. Până în data de 26 septembrie taloanele vor fi sortate, iar în perioada 27 septembrie-5 octombrie 2008 ne vom ocupa să le distribuim la p
rimăriile din judeţul Timiş. La sate este foarte simplu, oamenii se cunosc între ei, nu vor fi probleme. Îngrijoratoare este însă situaţia la nivel de Timişoara. Primăria nu va putea, prin cei 23 de asistenţi social,i să împartă 52 000 de taloane în timp util. Ne gândim acum să angajăm voluntari care vor lucra şi sâmbăta
”, ne-a declarat Horia Cristian, directorul Casei de Asigurări de Sănătate Timiş.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor