Nu toti cei din echipa executiva a ATCCE vor primi titlul de Cetatean de Onoare al Timisoarei

De T. Ex.
1Comentariu
Nu toti cei din echipa executiva a ATCCE vor primi titlul de Cetatean de Onoare al Timisoarei
© Tion: Nu toti cei din echipa executiva a ATCCE vor primi titlul de Cetatean de Onoare al Timisoarei
Zilele viitoare ar trebui să aflăm numele celor din echipa TM2021 ce vor fi propuși pentru a deveni cetățeni de onoare ai Timișoarei. Nu toți cei care fac parte din echipa executivă a asociației vor primi această distincție.

Vă reamintim, primarul Nicolae Robu a anunțat, marți, în ședința de consiliu local, că membrii echipei care a adus titlul Timișoarei vor fi recompensați, urmând să fie numiți cetățeni de onoare ai orașului. Pe site-ul asociației există o listă cu echipa executivă, însă printre cei nominalizați sunt și colaboratori ocazionali, dar și firme.

Nu va fi recompensat fiecare membru al echipei. Lista preluată de tion.ro este de pe site și, susțin reprezentanții asociației, nu îi cuprinde doar pe cei din echipa executivă, ci pe toți colaboratorii proiectului de candidatură. Firmele și colaboratorii ocazionali nu vor fi nominalizați în lista finală. Aceasta nu există încă, dar va fi trimisă în zilele următoare către Consiliul Local Timișoara, susțin reprezentanții Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană.

Articole pe aceeași temă:

Echipa TM2021, recompensata de primarie. Fiecare membru devine Cetatean de Onoare al Timisoarei



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor