Ce faci dacă vezi o tânără căreia i se fură geanta chiar în fața ta? Te faci că nu s-a întâmplat? Mergi mai departe? Încerci să o ajuți? Acestea sunt întrebările pe care Asociația Teatru pentru Tineri și Check-OUTimișoara – Capitala Tineretului din România le pun locuitorilor orașului de pe Bega.
Este vorba despre un spectacol stradal inedit, care aduce în prim-plan o problemă întâlnită des în societatea actuală: pasivitatea.
„Cinci actori ai Teatrului Național din Timișoara au jucat un spectacol inedit, pe strada Alba-Iulia. Sub forma unui Flashmob Furt, aceștia și-au dorit să ne transmită că societatea ne aparține, și ține doar de noi să o transformăm într-una sigură și civilizată. Vineri, 10 iunie, de la ora 19, actorii vor ieși din nou în stradă, în același loc, și vor repeta aceeași piesă”, transmit inițiatorii proiectului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!