Nu se mai face greva generala la Primaria Timisoara

3Comentarii
Nu se mai face greva generala la Primaria Timisoara
Funcţionarii publici renunţă la greva care era programată pentru miercuri. Reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, la care este afiliat şi Sindicatul din Primăria Timişoara, au hotărât să suspende greva generală în urma discuţiilor purtate marţi cu oficialii guvernului.

Conducerea Sindicatului Liber al Salariaţilor din Primaria Timisoara anunţa, la începutul acestei săptămâni, că, de miercuri, 5 mai, va fi declanşată greva generală cu întreruperea activităţii pe termen nelimitat, în cazul în care Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) nu va ajunge la un acord cu guvernanţii la discuţiile de marţi.

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de aplicarea Legii-cadru 330 din 2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice la nivelul instituţiilor şi autorităţilor publice locale, de faptul că nu sunt respectate hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile, contractele şi acordurile colective de muncă legal încheiate, iar veniturile le-au fost diminuate drastic faţă de luna decembrie a anului trecut, odată cu intrarea în vigoare a legii unice de salarizare, susţin ei. O altă problemă o reprezintă disponibilizările anunţate în sectorul bugetar.

Reprezentanţii FNSA s-au întâlnit, marţi, cu reprezentanţi ai ministerelor Muncii, Justiţiei, Finanţelor şi Administraţiei şi Internelor pentru a discuta despre toate aceste nemulţumiri. După ore de discuţii, conducerea Federaţiei a hotărât să suspende greva generală până în data de 21 mai, guvernul urmând ca până atunci să realizeze o bază de date cu privire la reîncadrări, astfel încât să fie făcută o situaţie şi o analiză exactă a celor care au avut de suferit la capitolul venituri în urma aplicării Legii 330 privind salarizarea unitară.

Sindicaliştii de la Primaria Timisoara aşteptau încă, marţi la prânz, o informare oficială de la FNSA cu privire la suspendarea grevei generale, urmând să se conformeze deciziei.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor