Nu mai suportă camioanele care le distrug strada!

8Comentarii
Nu mai suportă camioanele care le distrug strada!
Locuitorii de pe strada Nufăr din Timişoara au ajuns la exasperare din cauza camioanelor care trec prin faţa caselor lor. Drumul a devenit impracticabil, iar gardul viu de la stradă nu mai e verde, ci negru! Oamenii ameninţă că vor baricada strada în cazul în care primăria nu va introduce restricţii de tonaj. | Video Forum

Strada Nufăr se află în apropiere de fostul
combinat petrochimic Solventul, de unde, se plâng
oamenii, ies o mulţime de camioane
încărcate cu fier, care trec, mare parte, pe
strada lor. În zonă îşi au sediul mai
multe societăţi, iar strada este tranzitată,
zilnic, de zeci de maşini de mare tonaj.
Avem firmă de drumuri pe stradă,
Nimbul… Vin aici cu agregatele, pentru că aici este
atelierul de reparaţii. Am mai făcut
sesizări, am cerut să se interzică accesul
maşinilor de mare tonaj şi să se repare
strada. E dezastru, mai ales că se taie fier de la
Solventul şi toţi trec pe aici…
”,
ne-a declarat unul dintre locatari. Culmea, cei care
locuiesc aici spun că strada a fost asfaltată
în urmă cu aproximativ doi ani, dar n-a
ţinut mult sub roţile mastodonţilor care
trec, mulţi, cu viteză, fără să le
pese de trecători sau casele din zonă. Vara e
praf, iar când plouă totul e plin de noroi.
Cel puţin o sută de TIR-uri şi
autobuze trec, pe zi. Toate trec pe aici, pe străzile
paralele cred că nu li se mai permite să
intre
…”, a estimat, revoltat, un alt
cetăţean. Oamenii nici nu-şi mai amintesc
când a trecut, ultima oară, cineva din
primărie pe la ei… „De ce camioanele care
ies de la Solventul cu tone de fier nu ies pe poarta din
spate? Am lucrat acolo şi ştiu că mai
există un drum… Dacă nu se iau măsuri, vom
baricada strada şi nu lăsăm să mai
treacă niciun TIR
”, spune Ilie Dancea, un
alt locuitor de pe strada Nufăr. Reprezentanţii
primăriei spun că strada va fi reparată
când se va mai încălzi: „Strada
Nufăr este în planul de lucrări de
reparaţii şi întreţinere al
primăriei pentru primăvara acestui an”,
ne-a declarat purtătorul de cuvânt al
municipalităţii, Flavius Boncea. Cât despre
restricţiile de tonaj, cei din primărie spun
că vor analiza situaţia: „Le
recomandăm oamenilor să facă o solicitare la
primărie, în atenţia Comisiei de
circulaţie. O să mergem să vedem la
faţa locului, ce alte variante ocolitoare există
pentru maşinile de mare tonaj şi ce-am putea
face
”, a precizat şeful Serviciului
Reglementări Transporturi Urbane al primăriei,
Ovidiu Rădulescu.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor