Nu mai sunt bani de construcţii în Timiş

5Comentarii
Nu mai sunt bani de construcţii în Timiş
Am rămas codaşii ţării la ridicarea de noi construcţii. Datele oficiale ale Direcţiei Regionale de Statistică arată că în Banat s-au emis cele mai puţine autorizaţii de construcţii din România.

Mai mult, numărul acestora este în scădere, atât faţă de lunile precedente cât şi faţă de anul trecut: 307 autorizaţii emise în septembrie 2008 faţă de 289 în septembrie 2009. „Nu mai sunt bani, oamenii nu mai au de unde să cumpere o casă nouă. Am teren şi am renunţat să mai construiesc pentru că nu mai sunt clienţi. Acum stau şi cu banii blocaţi în terenul acesta. Nu mai pot să-l vând nici la jumătate”, am aflat de la Nicolae Toma un mic investitor pe piaţa imobiliară. Anii trecuţi a ridicat mai multe case în satele din jurul Timişoarei. Case la roşu care, fiind la preţuri mai mici se vindeau mai bine. „Omul ia casa, îşi pune el ce gresie şi faianţă vrea, dacă vrea perete vopsit roz, atunci aşa şi-l face. Toată lumea era mulţumită. Acum nu mai merge nici aşa, zic că nu mai au bani”, ne-a mai spus Toma.

Proiecte rezidenţiale puţine

În acest an şi anul viitor ar fi trebuit să fie livrate pe piaţă câteva mii de noi apartamente. Numărul proiectelor care trebuiau să fie finalizate depăşea 20. Majoritatea erau totuşi clădiri mici ca număr de apartamente integrate, cu regim de înălţime cu peste patru etaje. Unele investiţii au fost abandonate, altele doar oprite temporar. Cert este că prea mult nu s-a mai construit, deşi cererea ar fi destul de mare. Tot lipsa banilor, veniturile în scădere şi imposibilitatea de a accesa o finanţare la îndemână au influenţat piaţa.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor