Nu este un meci special

Basarab Panduru
Basarab Panduru
CONSTANŢA – Antrenorul Farului, Basarab Panduru, a declarat, marţi că deşi a antrenat-o pe Poli Timişoara, meciul cu bănăţenii nu este unul special pentru el, deoarece actuala echipă de pe Bega nu mai seamănă cu cea pe care a pregătit-o.

„Nu pot să spun că meciul cu Poli Timişoara este unul special. Deşi acolo am ocupat un loc opt în campionat, şi aduceam la stadion câte 40.000 de persoane la un meci, nu o pot numi o partidă deosebită, deoarece Timişoara de acum nu mai are nimic din cea de pe vremea mea.

 Acum sunt antrenorul Farului şi vreau să obţin trei puncte mâine (n.r. miercuri), pentru a putea să nu mai stăm cu gândul la zona retrogradării”, a declarat, marţi, Basarab Panduru. În privinţa faptului că el ar avea un conflict cu antrenorul lui Poli Timişoara, Valentin Velcea, din cauza faptului că acesta din urmă nu a fost primit ca jucător la Timişoara pe când actualul tehnician al Farului antrena acolo, Panduru a afirmat: „Eu nu sunt în conflict Velcea. Sincer, nici pe copilul meu nu l-aş primi la echipa mea dacă ştiu că nu poate face treabă”.

De cealaltă parte, Velcea nu-i poartă pică lui Panduru că nu l-a dorit la Poli. „Ne salutăm, ne respectăm şi e o relaţie de prietenie. Da, ştiu că în 2004 nu m-a dorit la echipă. Asta este viaţa. Era acel an, dânsul era antrenor, eu jucător, eram pe cale de a reveni la Timişoara, dar poate că atunci nu mă încadram în strategia echipei sau nu ştiu ce mai aveam. Erau posturi diferite şi poate că acum îl înţeleg mai bine”, a explicat Velcea, înaintea confruntării de miercuri.

Jocul va începe la ora 16, şi va fi transmis în direct pe Kanal D. Intrarea este liberă, iar partida va fi condusă Adrian Comănescu (Rm. Vâlcea), ajutat de asistenţii Nicolae Marodin şi Dumitru Bărgăoanu (ambii Bucureşti).

Daniel Neacşu
daniel.neacsu@informmedia.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase