Nu drogurilor, nu etnobotanicelor!

Acțiunea s-a derulat în cadrul unei campanii la nivel național de prevenire a consumului de droguri
Acțiunea s-a derulat în cadrul unei campanii la nivel național de prevenire a consumului de droguri
Sunt la vârsta adolescenței și pot cădea ușor în capcana consumului de etnobotanice. Au fost curioși, au pus întrebări, s-au informat, au urmărit spoturi, filme despre riscurile la care s-ar expune dacă ar lua etnobotanice- așa se poate rezuma o întâlnire avută între elevii de ciclu gimnazial din comuna Becicherecu Mic și specialişti din cadrul Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Timişoara.

Peste 100 de elevi din clasele V-VIII de la Școala ”Dimitrie Țichindeal” din Becicherecu Mic au participat la întâlnirea- dezbatere avută cu specialiștii Centrului Antidrog timișorean. Acțiunea s-a derulat în cadrul unei campanii la nivel național de prevenire a consumului substanțelor cu proprietăţi psiho-active, sau, popular, etnobotanice. Ramona Mariș, reprezentanta Centrului Antidrog din Timișoara a ținut asistenției o lecţie deschisă, cu scop de informare, educare şi conştientizare a riscurilor şi pericolelor consumului de substanţe psihotrope („droguri”).

Elevii au pus multe întrebări referitoare la ceea ce înseamnă drogurile, etnobotanicele, de ce sunt interzise sau de ce fac rău organismului. Întâlnirea s-a încheiat cu invitaţii din partea Centrului Antidrog la o serie de activităţi pe care acesta le desfăşoară sau sprijin pentru distribuirea de materiale informative cu tematică antidrog-antietnobotanice.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase