Nu avem încă probleme cu şomajul

5Comentarii
Nu avem încă probleme cu şomajul
Deşi informaţiile din ultima perioadă păreau alarmante, nu avem încă probleme cu şomajul în Timiş. Iar pentru perioada imediat următoare nici nu sunt perspective în acest sens. Ştefan Erdely, şeful Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă, a declarat vineri că şomajul din judeţ este încă destul de mic.

O valoare naturală a şomajului poate fi considerată a fi undeva în jurul valorii de 4%. Peste 4% e o problemă pentru angajaţi, sub 4% pentru angajatori. Din fericire, în Timiş, la sfârşitul lunii decembrie era de 1,67%. Cred că în ianuarie vom ajunge la 2%. Nu e mult, oricum tendinţa este de creştere, estimările mele arată că vom ajunge la sfârşitul trimestrului la 2,4 – 2,7%”, spunea Erdely. Deci, concluzia ar fi că industria timişeană poate absorbi mare parte din şocul produs de criza economică. În această lună, cu fiecare săptămână care a trecut s-a putut observa o creştere a locurilor de muncă. Neadisfăcătoare dar totuşi o creştere. Mare parte din societăţile care au anunţat concedieri fac eforturi şi renunţă la mare parte din intenţiile de a da afară oamenii. „Unele mai stau pe gânduri, nu vor să piardă oamenii, altele preferă să ţină angajaţii în aşa numitul şomaj tehnic, plătindu-le 75% din salariu. E un efort destul de mare”, a mai declarat şeful AJOFM Timiş. Numărul total al şomerilor existenţi în scriptele Agenţiei era în jur de 5600, dintre aceştia, un număr de 3000 erau îndreptăţiţi să primească şi ajutor de şomaj.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor