Noutati legislative

La propunerea Ministerului Mediului şi Pădurilor, plenul Camerei Deputaţilor a aprobat luni, 5 octombrie 2010, Legea privind trecerea drumurilor forestiere din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor –Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora.

Conform prevederilor acesui act normativ trecerea drumurilor forestiere din proprietatea publică a statului în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale (implicit, în administrarea consiliilor locale) se va simplifica semnificativ. Până acum acesta se realiza prin iniţiativa legislativă, dar începând din această toamnă acest demers se poate soluţiona cu titlu gratuit, prin Hotărâre a Guvernului, la solicitarea autorităţilor locale. Criteriile în baza cărora se realizează trecerea urmează a fi stabilite prin ordin al ministrului Mediului şi Pădurilor. Ca urmare a trecerii drumurilor forestiere din proprietatea publică a statului în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale primăriile vor putea accesa Măsura 125b din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.pentru modernizarea acestora.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor