Noutăţi la alb-violeţi

1Comentariu
Abiodun
Abiodun
Poli s-a întors din miniturneul din Serbia şi s-ar putea ca din această săptămână să aibă un preşedinte executiv.

Poli a terminat la egalitate, scor 2 – 2, meciul amical disputat, vineri, în compania formaţiei FK Banat Zrenjanin, în turneul de pregătire din Serbia, unul dintre golurile timişorenilor fiind marcate de Agunbiade Abiodun.

Nigerianul a marcat în minutul 73, primul gol al formaţiei Poli Timişoara fiind reuşit de Cristea, în minutul 26. Jucătorii John Wayne Srohj şi Abiodun Agunbiade, aflaţi în litigiu cu gruparea FC Naţional, s-au numărat printre fotbaliştii deplasaţi de antrenorul Sorin Cârţu în turneul din Serbia. În al doilea meci de pregătire disputat duminică, Poli a jucat cu Vojvodina.

Altfel, vicepreşedintele clubului Poli Timişoara, Emil Roşianu, a declarat că Gheorghe Chivorchian este foarte aproape de a ocupa o funcţie în cadrul grupării bănăţene. „Cred că s-a hotărât şi Gheorghe Chivorchian va veni la Timişoara. Se va ocupa de tot ce însemnă sport în societatea pe acţiuni şi toată ramura sportivă îi va fi subordonată. Nu ştim care va fi denumirea funcţiei pe care o va ocupa Chivorchian”, a spus Roşianu.

De asemenea, Poli Timişoara doreşte să-l angajeze pe Florin Marinescu ca preparator fizic, acesta făcând deplasarea cu echipa în Serbia. Un răspuns concret din partea lui Marinescu este aşteptat după întoarcerea din acest turneu de pregătire.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor